Monday, April 13, 2009

CV Tudor, în arestul eurocandidatului Becali: Băsescu va intra în locul lui, iar Gigi, la Bruxelles

Eurocandidatul Gigi Becali a fost vizitat în arest de liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Cu gândul la beneficiile electorale pe care le-ar putea aduce în campanie noua achiziţie a PRM, CV Tudor i-a promis patronului din Pipera că va face toate demersurile legale pentru eliberarea sa înainte de Paşte.

"L-am asigurat că vom face toate demersurile legale să fie eliberat înainte de Paşte şi i-am spus să nu plece urechea la cei care vor să ne învrăjbească", a declarat Vadim Tudor, citat de Mediafax.

C.V. Tudor a arătat că Becali i-a mulţumit şi l-a îmbrăţişat. "Mi-a mulţumit, m-a îmbrăţişat. E nevinovat. E tratat bine, cu respect, nu s-a plâns, dar e afectat", a adăugat Vadim Tudor care crede că vizita sa i-a ridicat moralul lui Gigi Becali.

Aducerea lui Becali pe eurolista PRM pare a-i fi dat aripi "tribunului" care se vede deja în Parlamentul European. "În sondajele reale de opinie, la momentul acesta, am depăşit 10 la sută şi în mod sigur Becali va intra în Parlamentul European. Să vedem ce o să facă atunci Traian Băsescu. Traian Băsescu o să intre în locul lui şi Gigi Becali se va duce la Bruxelles", a declarat Vadim Tudor.

Vadim Tudor a explicat de ce l-a vizitat acum pe Gigi Becali: "M-am dus acum, pentru că m-au informat avocaţii mei că e posibil, mă pot duce să-l vizitez, fără să-i diminuez familiei numărul de vizite".

Liderul PRM i-a dăruit noului coleg de partid câteva icoane, ouă de Paşte încondeiate, trei romane ale lui Eugen Barbu, două volume de Tudor Arghezi, câteva cărţi scrise chiar de el, şi un almanah România Mare. Totodată i-a transmis acestuia toate mesajele de solidaritate primite din partea oamenilor de rând.

"Zeci şi zeci de oameni m-au oprit şi mi-au zis: Domnu' Vadim, nu-l lăsaţi pe Gigi Becali în închisoare. Este nevionat, Este strigător la ceruri, revoltător ce i se întâmplă" a mai spus liderul PRM.

Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, pe 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, alături de alte patru persoane, respectiv Cătălin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Dumitru Beciu.
sursa Antena 3

0 comentarii:

About This Blog

Blog Archive

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP