Saturday, May 12, 2007

Contacte la nivel înalt în Statele Unite

11 mai 2007 La conferinţa de presă organizată vineri, 11 mai 2007, preşedintele executiv al PNG-CD, Dan Pavel, şi vicepreşedintele în BPC şi responsabil cu relaţiile externe, Cătălin Dancu, au prezentat opiniei publice concluziile în urma vizitei efectuate între 26 aprilie şi 3 mai în Statele Unite ale Americii. Turneul american, la care au participat, alături de Dan Pavel şi Cătălin Dancu, vicepreşedintele în BPC, Mariana Dimian, şi vicepreşedintele PNG-CD Bucureşti, George Dimian, a avut câteva „ţinte clare": pregătirea vizitei pe care preşedintele Partidului Noua Generaţie-Creştin Democrat, George Becali, o va efectua peste Ocean în a doua jumătate a lunii iunie, demararea şi consolidarea unor contacte viabile cu reprezentanţii comunităţii româneşti din New York şi Washington, popularizarea doctrinei şi a echipei PNG-CD, dar şi întâlniri cu o seamă de lideri religioşi şi politici din Senat şi Camera Reprezentanţilor.
Conform vicepreşedintelui Dancu, au avut loc întâlniri cu înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Chicago, şi cu Marele Rabin de Satu Mare Zalmen Leib Teitelbaum. În continuare, întrevederile cu politicienii republicani Norm Coleman, Bob Corker, Lamar Alexander, John Cornyn şi Larry Craig şi democraţi Debbie Stabenow şi Ron Wyden au avut drept obiectiv principal „cunoaşterea doctrinei şi a partidului" condus de George Becali. În cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanţii diasporei, preşedintele executiv, Dan Pavel, a făcut cunoscut interesul major pe care românii de aici îl manifestă faţă de orientarea doctrinară a Partidului Noua Generaţie-Creştin Democrat şi faţă de reperele vizitei lui George Becali în Statele Unite.
În aceeaşi conferinţă de presă, Cătălin Dancu a mai anunţat invitaţia de excepţie pe care Sfântul Sinod a adresat-o preşedintelui Becali la sesiunea anuală, dar şi participarea liderului PNG-CD la Festivalul Românilor din Chicago, în perioada 23-25 iunie.
După şedinţa extraordinară a Consiliului Naţional care va avea loc sâmbătă, 12 mai, o delegaţie a PNG-CD va merge în Italia, într-o vizită de două zile, în cadrul turneului european a cărui finalitate este aderarea la Partidul Popular European.

0 comentarii:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP