Tuesday, April 14, 2009

Becali a fost adus la instanţă, cu cătuşe la mâini

BUCUREŞTI / 12:02, 14.04.2009

Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a încheiat dezbaterile privind cererea de revocare a măsurii arestării în cazul lui Gigi Becali, după ce avocaţii acestuia au invocat numeroase vicii de procedură care ar fi fost făcute de anchetatori şi judecători pe parcursul cercetării.

Marţi, avocaţii lui Becali le-au spus magistraţilor că "opinia publică este indignată nu de presupusa faptă pentru care a fost arestat, ci tocmai de faptul că finanţatorul a fost arestat", frază în contextul căreia a început o întreagă pledoarie privind presupusul pericol social pe care l-ar reprezenta finanţatorul FC Steaua dacă ar fi lăsat în libertate.

Avocaţii au arătat că, în pofida susţinerii Parchetului şi a judecătorilor care au decis să-l aresteze pe clientul lor, opinia publică a fost de fapt "şocată şi iritată" de faptul că acesta a fost arestat. Avocaţii au mai arătat că Gigi Becali nu putea influenţa în niciun fel ancheta şi că, indiferent de situaţie, el nu s-ar fi sustrasn niciodată de la cercetarea penală.

Unul dintre avocaţi, Gheorghiţă Mateuţ, a invocat numeroase vicii de procedură pe care instanţa de judecată şi anchetatorii le-ar fi comis atunci când s-a decis arestarea lui Becali.

Un prim aspect prezentat de avocat a fost acela că, la Tribunalul Bucureşti, în faza recursului, clientul său a fost ascultat în ultimul cuvânt şi nu în faza ascultării inculpatului, arătând că judecătorii au trecut peste această etapă încălcând normele procedurale legale. Avocatul a precizat că nu se poate confunda faza ascultării inculpatului cu faza acordării ultimului cuvânt.

În continuare, Mateuţ le-a spus judecătorilor că "s-au încălcat flagrant articolele care prevăd asistarea juridică obligatorie a inculpatului la luarea măsurii arestării preventive în faţa procurorului". Astfel, a explicat avocatul, George Becali nu ar fi fost asistat corespunzător din punct de vedere legal atunci când a fost adus în faţa anchetatorilor la Poliţia Capitalei. Avocatul a arătat că există două procese verbale semnate la Poliţia Capitalei, dar că într-unul există doar semnătura lui Becali, nu şi a unui apărător, iar în al doilea există doar semnătura unui apărător fără semnătura lui Becali, lucru catalogat de avocatul Mateuţ drept inadmisibil.

Un alt viciu de procedură invocat de apărătorii lui Becali a fost şi acela că, deşi dosarul de anchetă a fost preluat de Parchetul Tribunalului Bucureşti de la Judecătoria Sectorului 1 prin rezoluţie, atât la fondul arestării, cât şi în faza de recurs, ca procuror de şedinţă a participat un magistrat de la Parchetului Judecătoriei Sectorului 1. Concret, au explicat avocaţii, nu era posibil să participe la o anchetă a Parchetului Tribunalului Bucureşti un reprezentant al instituţiei care prin rezoluţie scrisă şi-a declinat competenţa în favoarea unei instanţe superioare (referire la faptul că Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Tribunalului Bucureşti din cauza complexităţii cauzei – n.r.).

În ultimul cuvânt, George Becali le-a arătat magistraţilor că singura sa "faptă" a fost aceea că le-a spus oamenilor lui să nu se atingă sub nicio formă de cei trei hoţi, că i-a servit cu whisky, că i-a tratat omeneşte şi că le-a dat fiecăruia dintre cei trei câte 50 lei pentru a pleca cu taxiul acasă.

Mai mult, Becali a arătat că anchetatorii nu îl consideră un bun conducător.

"Procurorii spun că Becali a dat ordin dar nu a fost ascultat de bodyguarzii lui. Deci, eu sunt aici pentru că nu sunt un bun conducător, eu nu am dat nimănui ordin să fie bătuţi sau aduşi. Singurul lucru pe care l-am spus de când i-am văzut a fost să nu se atingă nimeni de ei, să li se dea whisky şi le-am dat bani de taxi ca să plece acasă. Pentru tot ce s-a întâmplat, eu îi iert pe toţi, procurori, judecători şi chiar şi pe hoţi. Să mă ierte Dumnezeu că fac comparaţia asta atunci când Pilat din Pont a spus Barbas liber şi Cristos pe cruce. Spun asta pentru că hoţii, Barabas, sunt liberi şi Becali pe cruce, aici în boxă. Vor da socoteală pentru tot ce au făcut”, a spus Becali.

Becali i-a urat judecătoarei curaj în gestionarea acestui proces.

Acelaşi magistrat a fixat în cazul cererii de eliberare pe cauţiune în cazul lui Nicolae Dumitraşcu suma de 30.000 de lei şi a fixat următorul termen pentru 16 aprilie ora 9.00.

La ora transmiterii acestei ştiri, magistraţii judecă cererile făcute de Dediu Ştefan şi Cătălin Zmărăndescu.

Bodyguardul lui Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu şi Nicolae Dumitraşcu au făcut cereri de revocare a arestării preventive.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii care îl apără pe Becali în acest proces, a depus, vineri, la Judecătoria Sectorului 1, o cerere de eliberare provizorie a clientului său. O cerere similară a fost formulată în cazul inculpatului Dumitru Beciu.

Gigi Becali şi gărzile sale, Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu, au fost arestaţi preventiv, în urmă cu o săptămână, de Judecătoria Sectorului 1, măsura fiind confirmată, luni, de judecătorii Tribunalului Bucureşti.

În cazul lui Marius Petrinel Geavela, instanţa a decis să nu ia măsura arestării preventive, interzicându-i însă acestuia să părăsească ţara.

Becali a fost reţinut de procurori, fiind acuzat, alături de alte cinci persoane - Cătălin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Dumitru Beciu şi Marius Petrinel Geavela - de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal. Dediu este acuzat şi de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Parchetul Capitalei, care a cerut arestarea acestora, susţinea, în motivarea solicitării de arestare preventivă pericolul pentru ordinea publică pe care îl reprezintă acuzaţii, considerând că "s-au erijat în organe de aplicare a legii".

Aceştia sunt acuzaţi că, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, au prins şi sechestrat trei bărbaţi care îi furaseră maşina omului de afaceri.

Sursa MEDIAFAX

0 comentarii:

About This Blog

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP