Tuesday, April 14, 2009

Aglomeraţie pe cruce

Sursa GANDUL:

Hoţii liberi! Becali răstignit!“ strigă Gigi Christ Super­star ridicând mâi­nile încătuşate. Că va face asta îmi era clar încă de marţea trecută, când îi explicam d-lui Hurezeanu cum se va răstigni Becali de Paşti. Dincolo însă de sceneta biblică electorală, ce spune d. Becali? Nu afirmă că e ţinut în puşcărie nevinovat, nici că n-are legătură cu violenţa şi sechestrul de persoane. Condiţia lui de victimă sacrificială, de cristos auto, rezultă din faptul că hoţii automobilului său nu sunt încă arestaţi. Deci altceva decât chestiunea de fond pentru care a fost înzestrat cu cătuşe.

Dl. Băsescu se răstigneşte prezidenţial, bătând însă piroane şi în mâinile gingaşe ale fiicelor Băsescu, iar soţiei îi ridică o cruce ca să nu mai piardă vremea mogulii. Jurnaliştii care s-au ocupat de casa de aproape 1 milion de euro a d-nei Ioana Băsescu, construită pe terenul cercetatului penal Popoviciu, nu şi-au făcut doar meseria, ei sunt obligatoriu, în viziunea prezidenţială, uneltele cu care mogulii presei vor să-l şantajeze pe el, cristosul anticorupţiei. Faptul că d-na Băsescu n-a reuşit să explice convingător de unde a avut banii e acoperit de dl. Băsescu cu o zicere pe cât de apăsată, pe atât de nesusţinută: fiica mea şi-a făcut casa cu bani câştigaţi cinstit. Ca să poată spune nu numai fratele păros Mircea: „cum bine v-a zis frati-miu“, ci şi fiica prezidenţială: „cum bine v-a zis tata“. Deci: Elena Băsescu a ales să intre în politică. Tot ce a scris presa despre ea e legat de aventurile ei politice. Ioanei i-a crescut o casă de 1 milion de euro pe un teren minat. Presa nu a atacat-o câtuşi de puţin pe soţia preşedintelui, d-na Maria Băsescu.
Continuare...

0 comentarii:

About This Blog

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP